Transylvania – Transylvanity Fair

Bessarabia in your food, better than salt. Basarabia în bucate, mai gustoasă ca sarea

Which is the best restaurant in your city?

My favorite restaurant in Brașov is „Basarabia în bucate, (Basarabia in food)” located on the street leading out of Piața Sfatului (Council Square), next to the former „Cerbul carpatin” (The Carpathian Deer) restaurant. I discovered this place by chance one day when I was showing a friend from Bucharest around my hometown. I was surprised by how well-prepared, plentiful, affordable, and delicious the food was at this Moldovan-style restaurant. The pies also make up a special menu item, which can be eaten there or taken to go. “Basarabia în bucate” is a phrase modeled after the title of a fairy tale by Petre Ispirescu—a classic of Romanian literature—“Sarea în bucate.”(The Salt in food). Just as salt is indispensable in food and provides the final flavor, so too does Basarabia aim to preserve traditions that give dishes a unique flavor. What Romanians call “Bessarabia” is the eastern half of the historic Romanian region of Moldova, which was severed from the territory of the Kingdom of Romania by the USSR in 1940. It overlaps 75% with the territory of the current Republic of Moldova, while the southern and northern parts of historic Bessarabia were inherited by Ukraine from the USSR. Even though Romanians on either side of the Prut River are currently politically divided among three internationally recognized states, Romanian culture and tradition are a shared heritage that can be rediscovered in literature, music, art, and even in… dishes prepared according to ancestral recipes. The simple fact that the Moldovan citizens who run this restaurant chose a .ro domain for the website promoting their business shows that they identify as Romanians just like us, the people of Transylvania.

Restaurantul meu preferat din Brașov este „Basarabia în bucate„, situat pe strada ce iese din Piața Sfatului pe lângă fostul restaurant „Cerbul carpatin”. Am descoperit acest local din întâmplare, într-o zi când o faceam pe ghidul prin orașul meu natal pentru o prietenă venită din București. Am rămas surprins de cât de bine, mult, ieftin și gustos puteai să mănânci la restaurantul cu specific moldovenesc. Plăcintele constituie și ele un meniu aparte, putând fi consumate pe loc sau luate la pachet. „Basarabia în bucate” e o sintagmă calchiată după titlul unui basm de Petre Ispirescu – un clasic al literaturii române -, „Sarea în bucate„. La fel cum sarea în mâncare este indispensabilă și dă gustul final, tot astfel și Basarabia se dorește o păstrătoare a tradițiilor care să dea un altfel de gust mâncărurilor. Ceea ce românii numesc „Basarabia” este jumătatea estică a regiunii istorice române Moldova, care a fost ruptă de URSS în 1940 din teritoriul Regatului României. Ea se suprapune 75% pe teritoriul actualei Republici Moldova, părțile sudice și nordice ale Basarabiei istorice fiind moștenite de Ucraina de la URSS. Chiar dacă românii de pe o parte și alta a râului Prut sunt actualmente despărțiți politic în 3 state recunoscute internațional, cultura și tradiția română sunt o moștenire comună ce se poate redescoperi atât în literatură, muzică, artă, cât și în… bucatele gătite după rețete din străbuni. Simplul fapt că cetățenii moldoveni care administrează acest restaurant au ales un domeniu .ro pentru site-ul care le promovează afacerea arată că ei se identifică drept români la fel ca noi, cei din Transilvania.

Talking with Selma Lagerlöf over dinner about Nils Hogersson’s journey through Transylvania

Which author would you love to have dinner with?

I would love to have dinner with Selma Lagerlöf so we could talk about fiction, geography, and travel. I base my choice on the fact that I’d rather have a lady for dinner than a gentleman, and on the fond childhood memories brought to me by her most famous character, Nils Holgersson, who made his way all the way to Transylvania both through the cathode-ray tube television and through the book as thick as a Bible, which I read with passion when I was in elementary school. I’d love to discover Ms. Lagerlöf’s personality, her way of speaking—not just writing—and her culinary preferences.

Mi-ar plăcea să iau cina împreună cu Selma Lagerlöf ca să povestim împreună despre ficțiune, geografie și călătorii. Îmi bazez alegerea pe faptul că prefer să am la cină mai degrabă o doamnă decât un domn și pe amintirile plăcute pe care mi le-a provocat în copilărie personajul ei cel mai cunoscut, Nils Holgersson, care a ajuns până în Transilvania atât prin „cutia” televizorului cu tub catodic, cât și prin cartea groasă cât o Biblie, pe care am citit-o cu pasiune pe când eram elev de școală primară. Mi-ar plăcea să descopăr firea doamnei Lagerlöf, felul său de a vorbi – nu numai de a scrie – și preferințele ei culinare.

The Good Samaritan on the Bus

What’s a moment when a stranger completely restored your faith in people?

I was traveling back to Transylvania from Moldavia by bus, and at a stop along the way, a poor man got on, accompanied by a child. When the driver came down the aisle to collect fare from the new passengers, the poor man tried to bribe the driver—that is, to convince him to accept a smaller amount of money, which the driver could pocket, in exchange for waiving the fare. The poor man’s child, who was under 5 years old, would have been eligible to ride for free. The driver refused the bribe and began pushing the poor man toward the bus’s exit door, while the man insisted he had no more money than what he had already given the driver. During this scene, the other passengers—who could have pooled their money, each contributing a small amount to cover the full cost of a ticket—were making jokes at the poor man’s expense and didn’t care that the child was listening, exposed to his father’s public humiliation. At the last moment, a random man called out to the driver: “Stop pushing the poor man around—I’ll pay for his ticket!” Later, upon receiving effusive thanks, the benefactor did not boast about his deed, but explained that, in the course of his travels, he had earned an amount of money equivalent to the poor man’s fare and that it seemed immoral to him to keep the surplus in his wallet, while a person in need was being “robbed blind” for that same amount. So he chose to use the money he had personally earned to benefit the community.

Călătoream înapoi spre Transilvania din Moldova cu autocarul și, la o stație de pe parcurs, s-a urcat un om sărac, care avea și un copil cu el. Când șoferul a venit pe culoar să ceară banii de bilet călătorilor nou-urcați, săracul a încercat să îl mituiască pe șofer, adică să îl convingă să îi dea o sumă mai mică de bani pe care să o bage în propriul buzunar pentru a-l ierta de prețul biletului. Copilul săracului, fiind în vârstă de până în 5 ani, ar fi beneficiat de gratuitate. Șoferul nu a acceptat mita și a început să îl împingă pe sărac spre ușa de ieșire din autocar, în timp ce bărbatul susținea că nu are mai mulți bani decât îi dăduse conducătorului auto. În timpul acestei scene, ceilalți călători, care ar fi putut face chetă să dea fiecare o sumă infimă de bani și să strângă în total costul unui bilet întreg, făceau glume pe seama săracului și nu se sinchiseau de faptul că și copilul le auzea, fiind expus la umilirea publică a tatălui său. În ultima clipă, un bărbat oarecare i-a strigat șoferului: „Nu-l mai împingeți pe bietul om, lăsați că îi voi plăti eu biletul!”. Mai târziu, primind mulțumiri elogioase, sponsorul nu s-a mândrit cu fapta lui, ci a argumentat că, în drumurile sale, câștigase o sumă de bani echivalentă cu prețul biletului săracului și că i s-a părut imoral ca el să stea cu surplusul în portofel, în timp ce unui nevoiaș i se „scoteau ochii” pentru exact aceeași sumă. Așa că a ales să valorifice banii câștigați personal întru atingerea unui beneficiu comunitar.

Carpe Diem et Respice Finem

What is your favorite quote?

| Carpe Diem et Respice Finem | Viscri (Brașov, România) |
© Mihai Kaizer

| Words written on a gate of a house built in Viscri (Brașov, Transylvania, România) by Michael Fernolend in 1840 and renovated in 2014 by Dietmar Gross, as an incription on the facade says. The words represent two different sayings taken from different (con)texts: the well-known „Carpe Diem” taken from the Roman poet Horace’s work „Odes” I, 11, 8 (23 BC): „Carpe diem, quam minimum credula postero” (~ „Seize the day and trust, as little as you may, in tomorrow”) and „Respice finem” that apparently appears in the 103th chapter of „Gesta Romanorum” [a collection of anecdotes and tales, compiled in Latin, probably by a priest – at the end of
13th century, beginning of 14th century, first two editions published around 1440 and the third edition, probably based directly on Harleian manuscript 5369 (British Museum), was published by Wynkyn de Worde in 1524. The collection became so popular throughout Western Europe that copies were multiplied, often with local additions, so that now it isn’t possible to determine whether it was originally written in England, Germany, or France.]: „Quidquid agas, prudenter agas, et respice finem” [~ „Whatever you do, do cautiously, and look to the end ((/consider that everything has an end or/and consider the end result of your action))”].||

|| Cuvinte scrise pe poarta unei case construite în Viscri (Brașov, Transilvania, România) de Michael Fernolend în 1840 și renovată în 2014 de Dietmar Gross, așa cum spune o inscripție de pe fațadă. Cuvintele reprezintă două expresii luate din două (con)texte diferite: bine-
cunoscutul ”Carpe Diem” ce apare în opera poetului roman Horațiu ”Ode” I, 11, 8 (23 Î.Hr): „Carpe diem, quam minimum credula postero” [~ „Trăiește clipa și încrede-te cât se poate de puțin în ziua de mâine”] și ”Respice Finem” ce apare în capitolul 103 din ”Gesta Romanorum” [o culegere de anecdote și povestiri, scrise în limba latină, cel mai probabil de către un preot către sfârșitul secolului al XIII-lea, începutul secolului al XIV-lea, primele două ediții apărând în jurul anului 1440 și cea de-a treia, bazată cel mai probabil pe manuscrisul Harleian 5369 (aflat în Colecția British Museum), fiind publicată de Wynkyn de Worde in 1524. Colecția a devenit atât de populară în Europa Occidentală încât s-au răspândit multe copii, adesea cu adăugiri locale, încât acum este imposibil de determinat dacă aceasta a fost scrisă prima dată în Anglia, Germania sau Franța]: ”Quidquid agas, prudenter agas, et respice finem” [~ ”Orice ai face, trebuie să faci acest lucru cu precauție, privind către sfârșit (/considerând că totul are un sfârșit sau/și luând în considerare consecințele acțiunilor tale)”].|

The nice red acoustic guitar

What is the best purchase you have ever made?

The best purchase I’ve ever made is the red acoustic guitar made of maple wood by the “Hora” factory in the city of Reghin, Transylvania. Unlike smartphones and other electronics, a wooden guitar is an instrument that never ages—except in step with you—as long as you keep playing it. The Hora Musician guitar has been my companion in moments of solitude, has traveled with me on vacations, has opened many doors for me, and has brought me many friends—including my wife, whom I made fall in love with me by playing the guitar. As long as cash exists, the guitar will be able to earn me train tickets, meals at restaurants, and spending money. But most importantly, the guitar has helped me get to know myself on the inside—to know what I like and don’t like to play, to explore my vocal and instrumental abilities, and to pour my heart into the message I convey: because anyone who doesn’t sing with passion isn’t really singing at all—they’re just going through the motions. I once saw a movie about a haunted guitar that carried the spirit of its former owner; although it seemed scary at the time, I’m convinced that a guitarist’s relationship with his first guitar can create such a fusion that the same spirit inhabiting the human body also dwells within the wooden body of the instrument. Don’t you agree? I invite you to challenge my view in the comments section.

Cea mai bună achiziție pe care am făcut-o vreodată este chitara acustică roșie făcută din lemn de paltin de fabrica „Hora” din orașul Reghin din Transilvania. Spre deosebire de smartfoane și alte electronice, chitara de lemn este un instrument ce nu îmbătrânește niciodată, decât în ritm cu tine, atâta vreme cât o folosești. Chitara Hora Musician mi-a fost tovarășă în clipe de singurătate, m-a însoțit la drum în vacanțe, mi-a deschis multe uși și mi-a adus mulți prieteni – inclusiv pe soția mea, pe care am făcut-o să se îndrăgostească de mine cântând la chitară. Atâta timp cât banii cash vor exista, chitara va putea câștiga bilete de tren, mese la restaurant și bani de buzunar. Dar, cel mai important lucru, chitara m-a făcut să mă cunosc pe mine însumi pe dinăuntru, să știu ce îmi place și ce nu-mi place să cânt, să îmi explorez calitățile vocale și instrumentale și să pun suflet în mesajul pe care îl transmit: pentru că cine nu cântă cu patimă de fapt nu cântă, ci doar mimează. Am văzut cândva într-un film o poveste despre o chitară bântuită, care căra după sine spiritul fostului ei stăpân; cu toate că mi s-a părut pe moment ceva înfricoșător, sunt convins că relația unui chitarist cu prima sa chitară poate crea o astfel de contopire încât același spirit din trupul omenesc să locuiască și în trupul de lemn. Nu credeți? Vă invit să mă contraziceți în secțiunea de comentarii.

Borsec after the narrow-gauge railway was dismantled

What place in the world do you never want to visit? Why?

I don’t want to visit Borsec in Harghita county, Transylvania, Romania because of the dismantling of the narrow-gauge railway in 1992.

Between 1912 and 1914, the former Austro-Hungarian authorities built a forest railway between Toplița (lower) and Capu-Corbului (upper).

This line was extended in 1954 to the Borsec coal mine, and a branch line to the mineral water bottling plant was also constructed at that time. A buffer depot was built at the Toplița railway station for industrial goods transported from Borsec.

The 760 mm gauge railway line was 45.5 km long and was completed in 1951, when the Borsec viaduct was also built.

On May 16, 1989, the transshipment terminal at the Toplița station was inaugurated. The line had five locomotives (three diesel and two steam) until 1992, when rail transport ceased.

One of the rare colour video footage of a steam-locomotive driven train can be watched here.

Radu Stanca, the poet who believed he were the most beautiful man in town

Radu Stanca: Poet, playwright, director

In Sibiu, on 31 May 1947, the collective of the Sibiu Theatre staged the play “Păcat de tine, Tony” by Puiu Maximilian, starring young Radu Stanca as Dorel Slăvescu. It was then that the man who has become the patron of the Sibiu Theatre joined the local theatre group.

Radu Stanca (1920-1962), acclaimed playwright, poet, essayist, director, and actor, graduated from the “King Ferdinand” School of Letters and Philosophy in Cluj, with a BA thesis on The Problem of Reading. Starting 1943, he was an assistant professor at the Philosophy Department headed by Lucian Blaga. He was a member of the Sibiu Literary Circle and editor of the magazine Curțile dorului. He won the Sburătorul Prize for his play “Dona Juana” and collaborated with numerous publications of the time, including Tribuna, Contemporanul, Viața românească.

On 13 February 1949, Sibiu saw the premiere of “Căsuța din câmpie” by Samuil Marshak, the first play directed by Radu Stanca alongside technical director Boby Tiberiu, scenographer Olga Muțiu, and actors Angela Păcuraru, Mircea Axente, Virginia Stoicescu, Sabina Mușatescu, Constantin Th. Stănescu, Mircea Hîndoreanu, Septimiu Sever, Nora Vasilescu, Anișoara Dornescu, Eugenia Dimitriu, Nicolae Albani, Vasile Bojescu. Radu Stanca’s works, whether his texts or his stagings, revolutionized theatre; an example to this end is his “A Lost Letter” directed in Sibiu as the first performance in black and white.

He worked as a director of the Sibiu Theatre until 1961, when he left for Cluj-Napoca, where he became the first director of the National Theatre.

Throughout his activity in Sibiu, Radu Stanca was an iconic director who staged numerous productions appreciated by the audience, developed and brought to life a well-oiled theatre group, thus becoming a trailblazer for the exceptional evolution in time of the Sibiu Theatre that now bears his name.

The street with 4 churches

Mitropoliei Street in Sibiu / Hermannstadt is a peculiar street which hosts four churches: The „Holy Trinity” Orthodox Cathedral, The Reformed Church, The „Holy Trinity” Roman-Catholic Church (situated between Piata Mare and Piata Mica – Big Square and Small Square) and Saint Mary Lutheran Cathedral (situated in the Huet Square). Although the last two churches have different addresses, they are united by the same line of the Mitropoliei Street.

Piata Mica (Small Square) and Piata Huet (Huet Square) are linked by the shortcut of a passageway. In the photo below you can admire the Lutheran Cathedral seen from that passageway:

But let’s go back to the Mitropoliei Street, the headquarter of the Romanian Orthodox Metropolitan Seat of Transylvania. Its cathedral church was built in 1906 and was intended to be a smaller copy of the Byzantine Imperial Cathedral of Hagia Sophia, in Constantinople. And this, in compensation of the fact that, in order to build the nowadays cathedral, the Romanian Orthodox community had to demolish an older smaller Greek Orthodox church. In return, the two Orthodox communites got a copy of the Hagia Sophia Cathedral from Istanbul, the eternal nostalgia of the Greeks…

Once upon a travel

Let’s start this blog with an invitation to a journey in Transylvania, the heart of Romania. You have to take your time, because in this region the lack of speed is characteristic for all things, from people who peacefully ride their bikes to trains who take 3 – 4 hours in order to arrive from one big city to another. Meanwhile, you have plenty of time to admire the landscape, which is composed mainly of hills and mountains, covered by ancient woods. Because ‘Transylvania’ in latin means ‘the country beyond the woods’ (forests). It’s still winter time this part of the year, so feel free to enjoy the snow and gaze at the white colour of the Carpathian Mountains, while drinking some hot ‘palinka’ in order to warm up your soul!