Des crevettes et des écrevisses

It was one summer, at a small castle in the south of France, where we ate seafood at the invitation of friends of a Frenchman living in Transylvania, who ran a Franco-Romanian friendship association through which he organized cultural activities, literary contests, and, sometimes, trips to France for young French-speaking Romanians. The castle had only one level—the ground floor—but we had dinner outside, in the garden. It was the first and last time I ever ate seafood (various small crustaceans, clams, shrimp, and the like). Even more intriguing than the names and origins of those small, meaty marine creatures were the various pieces of silver cutlery, the proper use of which I didn’t know. I’d be lying if I said I ate with my hands, but that’s pretty much what I felt like doing in the face of such complexity. The food, however, was unexpectedly good, and the Franco-Romanian who had brought me to the south of France said he was pleased that, ever since the Carrefour supermarket chain had opened in Romania, he could finally enjoy such quintessentially French delicacies in Transylvania as well.

RO

Era într-o vară, la un mic castel din sudul Franței, unde am mâncat fructe de mare la invitația prietenilor unui francez stabilit în Transilvania, care avea o asociație de prietenie franco-română prin intermediul căreia desfășura activități culturale, concursuri literare și, uneori, excursii în Franța pentru tinerii români francofoni. Castelul avea un singur nivel, parterul, dar cina am luat-o afară, în grădină. A fost pentru mine prima și ultima dată când am mâncat fructe de mare (diferite crustacee mici, scoici sau creveți și altele asemenea). O curiozitate mai mare decât denumirea și originea micilor organisme marine cărnoase erau feluritele tacâmuri de argint, a căror regulă de întrebuințare nu o cunoșteam. Aș minți dacă aș spune că am mâncat cu mâna, dar cam asta îmi venea să fac în fața unui astfel nivel de complexitate. Mâncarea a fost, însă, neașteptat de bună, iar franco-românul care mă adusese în sudul Franței se declara mulțumit că, de când se instalase lanțul de supermarketuri Carrefour și în România, putea în sfârșit să mănânce astfel de bunătăți specific franțuzești și în Transilvania.