What’s something you used to worry about but don’t anymore?
In the past, I used to worry about how others perceived me. I admit that this was a concern I inherited from my school days, when I had to be careful not to upset my teachers and to please my parents. But as I grew older and my personal convictions began to take precedence over social pressures, I learned to be myself and to stop caring about how others see me. I admit, it wasn’t just my love for truth and sincerity that made me become unfiltered, but also the observation that the bravest or most vocal people are more readily accepted by society, regardless of whether they’re right or wrong. And since it’s not fair for that to work only for some, it had to be the same for me, too.
RO
În trecut, îmi făceam griji în legătură cu felul în care mă percepeau ceilalți. Recunosc că aceasta era o grijă moștenită din școală, când trebuia să fiu atent să nu-i supăr pe profesori și să-mi mulțumesc părinții. Dar, pe măsură ce am înaintat în vârstă și convingerile personale au început să prevaleze față de presiunile sociale, am învățat să fiu eu însumi și să nu-mi mai pese cum mă privesc ceilalți. Recunosc, nu doar dragostea pentru adevăr și sinceritate m-au făcut să devin o fire necenzurată, ci și observația că cei mai curajoși sau vocali sunt mai repede acceptați de societate, indiferent dacă au sau nu dreptate. Și, cum nu-i corect ca asta să funcționeze doar pentru unii, a trebuit să fie la fel și pentru mine.
Transylvanity Fair 